vineri, 29 ianuarie 2016

Au trecut niște unii de la un partid la altul

Mare știre senzațională, breaking news și nu o să-ți vină să crezi! "Cea mai mare organizație PSD din Hunedoara" (e pentru prima dată când aud de o organizație mai mică decât cea de oraș, adică organizația din Micro 5, hahaha!) a trecut în bloc la PNL!



Wow, cât de senzațional! Deci au stat pesediștii din Micro 5 și s-au gândit ei că ideologiile și doctrinele Partidului Social-Democrat nu mai sunt pe placul lor, așa că au studiat cu atenție valorile respectate și promovate de toate celelalte partide politice și au decis, după un studiu aprofundat, să treacă la Partidul Național Liberal.

Cu siguranță Ion C. Brătianu s-a întors un pic de pe o parte pe alta în mormânt în ziua când PNL Hunedoara a organizat o conferință de presă (susținută de Viorel Arion, primar PDL al Hunedoarei, și Bogdan Radu Țîmpău, co-președinte al organizației PNL la nivelul județului Hunedoara) în care a anunțat, cu mândrie, că valorosul Ion Orășanu a trecut, împreună cu aproximativ 100 de alți membri, în "barca" PNL.

Valorosul Orășanu nu cred că știe prea multe despre partidele prin care trece. Azi roșu, mâine albastru, de parcă ar juca fotbal la FCSB.

Valorosul Orășanu s-a prezentat în acea zi la conferința de presă DEDICATĂ LUI cu ambele ghiuluri de aur pe degete. Se știe că nu ai valoare suficientă dacă afișezi un singur ghiul de aur, îți trebuie musai două, ca să se vadă clar chiar și de la distanță că nu ai nevoie de nimic, că tu ai tot ce-ți trebuie.

Bravo, PNL! Pariez că toți liberalii au murit un pic în interiorul lor în ziua în care cincizeci de pesediști au fost primiți cu brațele deschise de PNL. Ce ideologii, ce atâta doctrină, că nu suntem bolnavi să avem nevoie de doctori. Deci noi am trecut la PNL pentru că vrem să facem treabă. Așa a zis valorosul Orășanu. ȘI MAI VIN ȘI ALȚII!

Cred, sincer, că în partidul "pierzător" a fost sărbătoare când au văzut de ce șobolani au scăpat.

Astea sunt știrile cu care ne lăudăm noi, în orașul Hunedoara. Astea și scandalurile de la spital. Câinii vagabonzi sunt tot acolo, pe străzi, mulțumim de întrebare.



Citiți și:
Liberalii au dat “lovitura”: l-au transferat pe “omul cu două ghiuluri”


Niciun comentariu: