joi, 17 septembrie 2015

Ajutorul în rechizite, găleata electorală a copiilor

Aparent, copiii nu sunt deloc importanți în jocurile politicienilor. Nu votează și există toate șansele ca, până când un copil împlinește vârsta de votare, politicianul să fie mort, închis, condamnat sau tras pe linie moartă - deci la ce folos să îi dai ceva, dacă tot nu apucă să te voteze?

Răspunsul este: PĂRINȚII. N-o avea copilul drept de vot, dar fiecare copil are doi părinți!

Iar acești părinți, de multe ori copleșiți de viața grea pe care o au (muncă pe bani puțini, cheltuieli care depășesc veniturile, cheltuiel neprevăzute, copii cu nevoi tot mai mari etc.), se trezesc dintr-o dată că vine un om politic (în aparență dezinteresat) care le face un cadou substanțial.

Ce credeți că fac acești părinți? Îl votează pe politicianul care "i-a ajutat", fără să se gândească dacă acel om politic a făcut, realmente, ceva pentru ei.

Uneori, salariul ăla de 1.000 de lei este dat chiar de firma familiei politicianului - deci iată cine te ține sărac, dragă părinte de copil "ajutat"!

Iar dacă primarul Arion s-a dat de mai multe ori peste cap până când a "reușit " performanța de a-i "ajuta" pe TOȚI elevii din clasa pregătitoare cu "fabuloasa și exorbitanta sumă" de 17 lei/persoană, iată că deputatul hunedorenilor a găsit în visterie sume mult mai consistente, pentru ajutorarea acestor necăjiți - pentru că părinții lor votează!

"Sunt zeci de copii şi adolescenţi vizaţi de campanie. Băieţi şi fete cu vârste foarte diferite. Mereu, pachetele pregătite pentru ei nu s-au rezumat la câteva caiete şi câteva instrumente de scris". (sursa)

Nu s-au rezumat. Nu, că în astfel de situații e bine să nu ai scai la buzunare!

Niciun comentariu: