Dializa curăță sângele de toxine. Pe unii politicieni nu îi mai curăță nici toată apa Mureșului...

Am avut privilegiul să cunosc un hunedorean care face dializă. Era să scriu că am cunoscut un bolnav de dializă, deși nu aș fi prea departe. Nu am stat foarte mult la povești, iar pentru ce mi-a povestit nu i-am cerut acceptul să scriu pe vreun blog, așa că nu îi dau numele. O să-i zicem Bogdan.

Bogdan are insuficiență renală din tinerețe (nu e bătrân, dar când s-a îmbolnăvit era mult mai tânăr) și face dializă de aproape două decenii. Sunt 20 de ani, sau peste 7.300 de zile în care acest om - și câți alții ca el! - este aproape imobilizat în orașul de domiciliu.

Am spus privilegiul, pentru că omul nu este el însuși decât cel mult două zile consecutiv. Din șapte zile, trei le petrece pe drum și la centrul de dializă, iar în zilele alea nu e bun de nimic. Abia în weekend reușește să se simtă mai bine și iese din casă, mai socializează etc.

Când faci dializă de trei ori pe săptămână, cuvinte precum vacanță, concediu, deplasare, străinătate, excursie îți ies din vocabular. Ca să te duci în concediu, trebuie să iei legătura cu centrul de dializă de la destinație, ca să fii sigur că - cum s-o zic ca să nu sune dur? - nu mori până te întorci acasă. Căci fără dializă, un pacient cu insuficiență renală trăiește cam săptămâni, și alea deloc bune.

Secția de dializă a spitalului municipal din Hunedoara s-a închis odată cu deschiderea, în Deva, a unui centru de dializă privat. Acesta, am auzit, ar fi dotat secția de dializă a spitalului din Deva, cu "condiția" să împartă pacienții (era să scriu "clienții", așa ceva!) după cum voiau cei de la "privat".

Medicul nefrolog de la Hunedoara a fost transferat la privat, la Deva, pe un salariu mulțumitor (zic sursele), iar pacienții sunt transportați pe cheltuiala statului la Deva, de câte ori este nevoie, adică de cel puțin 3 ori pe săptămână.

Omul nostru mi-a arătat antebrațele lui. M-am cutremurat. Dacă nu intri prea des în contact cu oamenii bolnavi, nimic nu te pregătește pentru șocul pe care o să-l ai când vezi cum arată antebrațele unei persoane care face dializă.

Fără intenția de a jigni pe cineva, gândiți-vă la un film de groază, cu creaturi care ți se mișcă și îți cresc pe sub piele. Pentru pacienții de dializă, creaturile sunt acolo în permanență. Iar dacă pui mâna în locul unde se face conexiunea cu aparatul, vei simți sângele ALERGÂND prin venele pacientului. Este o senzație... tare. Nu am experimentat în viața mea ceva asemănător și îi mulțumesc lui Bogdan pentru că a fost atât de deschis.

Ei bine, pe omul ăsta, care de mai bine de jumătate din viață și-a petrecut-o făcând dializă, primarul Hunedoarei și directorul spitalului au tupeul să îl mintă în față, dacă e nevoie, că secția de dializă din spitalul hunedorean EXISTĂ. Pe el, omul care de trei ori pe săptămână se deplasează la Deva, la aproximativ 15 kilometri de el, oamenii ăștia îl SFIDEAZĂ.

Să vă explic: în urmă cu câteva luni, consilierii din opoziție (opoziție față de partidul primarului, va să zică) au venit cu un proiect pentru redeschiderea secției de dializă în cadrul imensului spital municipal Dr. Alexandru Simionescu, din Hunedoara. Consilierii primarului au sărit atunci ca arși, că se apropia campania electorală și nu puteau lăsa o asemenea ocazie... electorală să treacă pe lângă ei, și au strigat cât i-a ținut gura: DAR VAI, NOI AVEM DEJA SECȚIE DE DIALIZĂ!!!, timp în care au început să încuie uși, să scrijelească pe ele cu marker-ul cuvântul DIALIZĂ, să dea ordine să nu se mai discute cu presa etc.

Ba, la un moment dat, directorul spitalului a organizat o conferință de presă în care a susținut clar și răspicat că în spitalul condus de el există secție de dializă, dotată, aproape funcțională. Zău așa, mie mi-ar fi rușine să mint în asemenea hal. Secția "dotată" constă în câteva încăperi goale, fotografiate fără știrea directorului și date publicității. Aparatură nu este, sau dacă o fi, nu este instalată, nu există medici angajați, pe scurt, secția există doar cu numele.

La acea conferință de presă, un blogger și reprezentanții unei publicații nu au fost lăsați să asiste, ba chiar domnul director i-a dat afară din spital. Bloggeri? Da' ce, ăia-s presă? Dar presa interzisă, cu presa ce-or fi avut? Nu era pe placul deputatei Carmen Hărău, care e prietenă și colegă de partid cu primarul Viorel Arion, care e nașul de cununie al directorului spitalului, Nicușor Ștefan. S-a făcut lumină.

Conferința cu pricina a fost organizată pentru ca niște medici să se plângă că nu sunt lăsați să-și facă datoria, că sunt implicați fără voia lor într-un scandal politic și pentru ca directorul spitalului să se laude că secția de dializă chiar există. Pe medici nu i-a împiedicat nimeni să-și facă meseria/datoria, ei singuri au ales să participe la o conferință de presă cu aromă politică în loc să își vadă de pacienți. Pe director l-au încurcat pozele care au apărut în presă, pentru că fără ele ar fi putut să mintă în continuare că există secția și-i lipsesc doar medicii, dar așa... se vedea CLAR că secția e doar cu numele, medici nu sunt, iar bolnavii de insuficiență renală se duc la Deva pentru dializă.

Și acum, câteva luni mai târziu, când scandalul s-a stins, bolnavii din Hunedoara tot la Deva fac dializă. Viața lor nu s-a îmbunătățit cu nimic, nu sunt mai aproape de casă. În schimb, dacă veți căuta în presă, veți găsi declarațiile medicilor, ale directorului, veți afla, poate, că în Hunedoara EXISTĂ cu adevărat o secție de dializă.

Lucru perfect adevărat, numai rugați-vă să nu aveți vreodată nevoie de dializă în Hunedoara.

(în ce privește titlul, am scris de apa Mureșului, pentru că are debitul mai mare decât Cerna și uneori e și mai curată)